Zeii sporturilor de iarnă

Skiul și snowboardingul sunt două activități sportive care au strâns în jurul lor milioane de împătimiți, însă puțini sunt cei care reușesc să ducă cele două sporturi la rang de artă. În articolul de astăzi, îți vom face cunoștință cu cei mai buni schiori și snowboarderi din lume, care nu doar că au marcat istoria competitiilor montane, ci au reușit să insufle pasiunea lor pentru sporturile pe zăpadă și publicului larg.

Repere în ski

  • Bode Miller – America

În timp ce majoritatea sportivilor sunt motivați de titlurile obținute în cadrul competițiilor de renume, Samuel Bode Miller a avut ca obiectiv să schieze cât de repede permite universul și nu s-a lăsat până nu și-a atins țelul. Dar cum performanța nu trece niciodată neobservată, în drumul său spre succes, Miller și-a creat un palmares impresionant, ce reunește titluri precum campion olimpic, campion mondial, dublu campion de Cupă Mondială (pentru toate cele 5 discipline – coborâre, Super-G, slalom, slalom gigant și combinat) și, nu în ultimul rând, titlul pentru cel mai vârstnic medaliat olimpic la schi, obținut la vârsta de 36 de ani.

  • Alberto Tomba – Italia

Sportiv extrem de greu de depășit pe pârtie, Tomba la Bomba este una dintre legendele secolului XX, având în portofoliul său 9 titluri câștigate la Cupa Mondială, 2 de campion mondial și 3 medalii olimpice de aur. Acest rockstar al competițiilor montane a devenit celebru în 1987, odată cu obținerea primului titlu la Cupa Mondială, și timp de 11 ani consecutiv s-a menținut la înălțime, câștigând cel puțin o etapă în cadrul acestei cupe și făcându-se remarcat în special la probleme de slalom și slalom uriaș. O altă performanță atinsă de sportiv este și depășirea idolului său, Ingemar Stenmark, despre care îți vom povesti imediat.

  • Ingemar Stenmark – Suedia

Cel mai premiat schior din istorie, Stenmark, este renumitul câștigător al nu mai puțin de 86 de titluri în cadrul Cupei Mondiale, record care nu a fost depășit până în prezent și, cel mai probabil, nici nu va fi. Expert în slalom şi slalom uriaş, suedezul a fost declarat de 3 ori campion mondial și de 2 câștigător al Jocurilor Olimpice de iarnă. Cu toate acestea, performanțele sportivului nu sunt deloc surprinzătoare, dat fiind că primul contact cu schiul l-a avut la vârsta de 5 ani, iar 3 ani mai târziu deja era câștigător al unui concurs național.

  • Hermann Maier – Austria

Maier este un alt sportiv legendar, fiind desemnat de mai multe ori campion mondial și olimpic și având la activ 4 titluri și 54 de victorii în Cupa Mondială. Supranumit „The Herminator”, Maier nu a devenit celebru doar pentru locul atins în clasamente, ci pentru ambiția sa demnă de mutat munții, care l-a determinat să nu renunțe la visul său, deși la vârsta de 15 ani i se spusese că nu are nicio şansă să atingă performanța pe pârtie. Nouă ani mai târziu, Maier se autodepășește și câștigă prima sa competiție importantă, iar de atunci a fost de nelipsit de la următoarele Jocuri Olimpice. De asemenea, Jocurile Olimpice sunt și locul unde the Herminator a sfidat pentru prima dată moartea, în 1998 când, în urma unui accident teribil, sportivul s-a ridicat și a părăsit pârtia pe propriile picioare, în ciuda publicului care nu îi mai dădea șanse de supraviețuire.

Repere în snowboarding

  • Shannon Dunn – America

Micuță de statură, dar uriașă ca ambiție, Shannon Dunn este o adevărată forță a naturii când vine vorba de sportul pe placă. Aceasta a descoperit snowboardul încă din adolescență, în 1988, când i s-a declanșat apetitul pentru sporturile de iarnă și a început să se pregătească temeinic pentru întrecerile de profil. Doi ani mai târziu, Shannon deja participa în competiții montane, reunind în palmaresul său peste 20 de titluri (locul 1 și 2) obținute în concursurile naționale, dar și o medalie de bronz, obținută la Jocurile Olimpice, pentru proba de halfpipe, în anul 1998.

  • Craig Kelly – America

Se pare că America este tărâmul snowboarderilor deoarece tot de aici provine și Craig Kelly, unul dintre cei mai de succes împătimiți ai sportului cu placa. Acesta a reușit să adune de-a lungul carierei sale 4 titluri de campionat mondial și 3 titluri de campionat US Open sub centură, după care a luat decizia de a se retrage din sport pentru a lucra ca ghid de back-country. Câțiva ani mai târziu, în 2003, la doar 36 de ani ai săi, Kelly își pierde viața în cadrul unei avalanșe, în timp ce îndruma o călătorie de heliski în Columbia Britanică, activitate care o făcea, în mod ironic, să simtă că trăiește din plin.

  • Todd Richards – America

O altă legendă a sporturilor, de această dată nu doar de iarnă, este și Todd Richards, renumit și pentru profesionalismul său în materie de echitație și aptitudinile sale remarcabile de pilotaj, în stil freestyle. În ceea ce privește snowboardingul, calitățile sportive ale lui Richards i-au asigurat locul în primele evenimente olimpice de snowboarding, unde a făcut senzație. Povestea impresionantă de viață a sportivului este redată și în filmul biografic „Me, Myself and I” lansat în 2009. De asemenea, această emblemă a snowboardingului american îmbină pasiunea sa pentru sport cu cinematografia și în cadrul filmului Out Cold unde joacă rolul unui rider care ajunge să își piardă mobilitatea.

  • Shaun White – America

Tot din America vine și cel de-al patrulea sportiv care a făcut istorie în domeniul snowboardingului. Părul său roșcovan și salturile aeriene i-au asigurat rapid pseudonimul de „Tomata zburătoare” pe care l-a purtat cu mândrie în cadrul competițiilor la care a participat. Talentul sportivului s-a remarcat încă de mic, acesta câștigând interesul primului său sponsor chiar de la vârsta de 7 ani. Ulterior, Shaun White și-a dovedit aptitudinile obținând medaliile de aur la Jocurile olimpice din 2006, 2010 și 2018. De asemenea, palmaresul sportivului înglobează și premiile Laureus World Sports Award for Action, Sportsperson of the Year și Best Male Action Sports Athlete ESPY Award, alături de multe alte medalii de aur obținute la X-Games.

Românii și sporturile de iarnă

Pe plan național, nume precum Daniel Nicolae, Mihai Galiceanu, Alexandru Barbu, Iulian Pitea și Remus Tudor au devenit celebre pentru efortul lor de a duce România pe podiumul celor mai mari competiții de profil. Aceștia sunt sportivii români a căror performanță din ultimii ani (2004-2013) a clasat țara noastră pe poziții remarcabile în cadrul Campionatelor Mondiale de ski și snowboarding și a Jocurilor Olimpice de iarnă. Surse:   https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cei-cinci-magnifici-care-au-schimbat-istoria-schiului-la-jocurile-olimpice https://www.victoryhangers.ro/blogs/articole/cei-mai-buni-schiori-din-istorie https://www.hotelalpin.ro/marii-schiori-ai-romaniei/ https://www.ranker.com/list/list-of-famous-snowboarders/reference https://en.wikipedia.org/wiki/Todd_Richards_(snowboarder) https://en.wikipedia.org/wiki/Craig_Kelly_(snowboarder) https://en.wikipedia.org/wiki/Shaun_White https://en.wikipedia.org/wiki/Shannon_Dunn-Downing https://howstuffworks.wiki/ro/aventura/activitati-in-aer-liber/sporturi-de-zapada/snowboarding5

Menu